c_500_350_16777215_00_images_poze_82-scoala.jpgConstrucţia celei mai mari şcoli din Moşoaia va continua şi în acest an, fiind unul dintre proiectele prioritare ale administraţiei locale a comunei. Noua şcoală, care va avea 8 săli de clasă, 4 laboratoare, o sală pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică şi sport, laborator de informatică, săli pentru birouri, cancelarie, grupuri sanitare în interior, se doreşte a fi o unitate de învăţământ la standarde europene, care să permită desfăşurarea actului educaţional în cele mai bune condiţii şi, pe cale de consecinţă, să conducă la dezvoltarea calităţii învăţământului din comuna Moşoaia. Din păcate, lipsa banilor a constituit un impediment în ultimii ani, astfel încât lucrările nu s-au derulat cu rapiditatea cu care primarul Florea Ene şi-ar fi dorit. Cu toate acestea, având ca sursă de finanţare doar bugetul local, administraţia publică a comunei Moşoaia a reuşit să ridice construcţia pe două nivele - parter şi etajul 1 - şi chiar să facă o parte din acoperiş. Pentru 2015, conducerea Primăriei Moşoaia şi-a propus să finalizeze lucrările de construcţie a acoperişului clădirii, lucrări programate să fie reluate la începutul lunii aprilie. Tot în acest an, primarul Florea Ene speră să fie efectuate şi lucrările de tencuire, dar şi cele de montare a instalaţiilor electrice şi sanitare. Evident, toate aceste lucrări vor fi posibile, într-o măsură mai mare sau mai mică, şi în funcţie de fondurile disponibile, primarul Florea Ene continuând să facă demersuri la factorii de decizie (conducerea judeţului şi Ministerul Educaţiei) şi la parlamentarii zonei (deputatul Daniel Constantin şi senatorul Ionuţ Elie Zisu), pentru ca şi aceştia să susţină interesele comunei Moşoaia în structurile guvernamentale, care pot aloca fonduri pentru construcţia Şcolii Moşoaia.